File de poveste. Cu și despre neterminați (partea I)

Era în anul 2008, început de primăvară. Ion Stoica era încă viceprimar, Constantin Bălălău (fie-i țărâna ușoară!) era primar. Ambii se pregăteau de campania electorală care, oficial, nu începuse, însă conform tradiției locului, toată lumea își dădea „la gioale” pe unde și cum apuca. Neoficial. Lucram pentru Jurnalul de Ilfov. „Lucram” este destul de mult spus, deoarece ziarul dispăruse de pe piață și reapăruse „subit” în preajma alegerilor, pe motiv că se putea ciuguli niscai pișcot. Local, adică pe raza comunei Buftea, nu prestam decât rareori, pe blogul personal. Haznaua de la șaormerie nu apăruse încă. Atunci l-am cunoscut pe el, veșnicul inutil, omul de serviciu al viceprimarului, tipul pe care Ion Stoica îl chema când era prea obosit să-și rupă singur hârtia igienică. Îl chema însă rar, căci nu avea nevoie, lipitoarea fiind mereu lipită cu obrazul de dosul viceprimarului.

Cum Jurnalul de Ilfov l-a susținut fățiș pe Ion Stoica în alegerile pentru postul de primar, patronul de atunci și de acum al ziarului mi-a trasat o sarcină, aceea de a-l „marca” pe Ion Stoica. „Tot ce are nevoie, ce vrea să publice, ce îi trebuie, mergi și bagi mare, că trebuie să-l facem primar.” Zis și făcut.

Mă cheamă Ion Stoica într-o după-amiază, foarte confidențial, și îmi spune că trebuie să mă întâlnesc cu un om de al lui, om de bază și de încredere, care are să-mi comunice ceva. Inițial nu mi-am dat seama, însă Ion Stoica părea că nu ar prea dori să aibă legătură cu faptul sau cel puțin nu legătură directă. Îmi descrie panarama de om cu care trebuia să mă văd în parcarea de la Penny Market, că are o sărăcie de Dacia Nova sau Solenza și că mă ia el și mă duce undeva, că o să văd eu etc…

În parcare apare neterminatul. Dacă nu v-ați prins încă, este vorba despre Eugen Duță, cel care emană percepte de moralitate pe saitul haznalei orășenești. Asta ca să vedeți cam de câtă moralitate poate fi vorba când vine vorba despre omul ființa asta.

Eugen descoperise un amănunt care –spera el- avea să schimbe definitiv soarta campaniei electorale. Mai spera netrebnicul că răposatul primar va ieși cu coada între picioare din măscăreala asta, că va avea scandal atât la nivel de familie, cât și pe linie de partid.

Ce descoperise viermele? Căci altfel nu am cum să-l numesc. Vezi-Doamne, domnul Bălălău avea o amantă. Pe care o ținea ascunsă undeva, într-o zonă rezidențială din Sectorul 1 al Capitalei. Amantă care era gravidă, da, ați ghicit, cu domnia sa. Amantă care dacă era dată în vileag, odată cu legătura pe care o avea cu omul politic, spera Eugen că-l va scoate din lupta pentru al doilea mandat de primar.

M-a dus săracul ăsta cu mașina lui, că a mea era prea cunoscută local, mi-a arătat apartamentul, aflat la parter, mi-a zis că acolo va trebui să vin într-o seară, să-l surprind pe domnul Bălălău intrând, eventual, profitând de întunericul de afară și de lumina din apartament, să-l surprind și pe el în vreo scenă tandră și apoi să public toate acestea, frumos ambalate, într-un material în Jurnalul de Ilfov. Mi s-a părut grotesc! El avea să mă anunțe când este momentul propice. Căci îl fila pe fostul primar de săptămâni bune. Îi știa drumurile, orele, tabieturile, știa tot, căci era lipit de el, precum marca de scrisoare, asta evident când nu îi servea drept pernă lui Ion Stoica.

Cei din presă vor înțelege asta, când ți se dă o pistă, îți place, nu-ți place, te duci și prestezi, altfel mori de foame. Bine, nu aveam ordin de la șefie, însă am făcut desenul, s-a înțeles cum funcționa treaba pe vremea aia.

Problema mea era de altă natură. O să spuneți că niciun jurnalist, și mai cu seamă eu, nu are niciun pic de moralitate. Dar de masculinitate ați auzit? De camaraderia dintre masculi? De spiritul de vânătoare, despre faptul că doi bărbați se vor acoperi întotdeauna unul pe celălalt, când vine vorba despre vreun amantlâc, despre faptul că nu este nimic mai prejos decât să te duci cu pâra la nevasta celuilalt și să-l dai în fapt că-și eliberează tensiunile „alături”, despre toate astea ați auzit? Dacă sunteți bărbați, dacă sunteți masculi, da, ați auzit. Și da, sunteți de acord cu ce scriu aici. Și da, fiecare bărbat, însurat sau nu, a călcat „pe alături”.

Revenind, această nevertebrată emasculată, acest nimic al societății, căci asta este odată ce s-a coborât până la nivelul acesta, acest Eugen Duță vine astăzi și dă lecții de morală și moralitate unui oraș întreg. Această frecție la un picior de lemn vine și se ia de oameni care dacă mergeau la prima întâlnire îi puteau fi tați. Acest nimic, cu un caracter de nimic, cu o existență de nimic, vine și se dă mare filosof și deținător al adevărului universal, din poziția sa de masturbator care încă nici nu a înțeles că masturbarea se face de regulă dintr-o singură poziție față de organul sexual, adică NICIODATĂ stând față în față cu acesta. Acum îmi dau seama cât de frustrat era el (și) la vremea aceea: un om la 50 de ani avea câte amante își dorea (în mintea lui), ba mai mult, una dintre ele era gravidă, în timp ce el avea o gramadă de treabă cu zguduitul chitului de rosturi dintre plăcile de faianță din baie.

Am zis-o și o repet: nu am o problemă cu cei care (mă) judecă. Nu am o problemă cu cei care-i judecă pe alții, însă am o problemă cu poziționarea acestora. Adică, atunci când ești atât de jos față de cel pe care-l judeci, încât este nevoie de binoclu ca să poți fi reperat, în mod normal, într-o societate normală, emanațiile tale au valoarea unei…

Cât despre material, acesta nu a fost nicodată făcut, nu am mai ajuns în acea zonă niciodată, nu m-am coborât la nivelul lui Duță, nu l-am spionat pe domnul Bălălău, pe care l-am respectat întotdeauna și o fac și acum, post mortem. Ceea ce nu pot spune despre Eugen Duță și am argumentat și de ce. Aștept să mă dea în judecată.