Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea: Cabinetul de diabet zaharat

Continuăm seria de prezentare, cu scopul de cunoaștere a serviciilor oferite de spitalul din Buftea. Aici funcționează și Cabinetul  de diabet zaharat

Diabetul zaharat este reprezentat de un grup de boli care se însoțesc de o dereglare a nivelului de zahăr din sânge. Deși acesta este defectul principal, nu trebuie să uităm că diabetul este o dereglaare metabolică complexă, care include și un dezechilibru al grăsimilor și proteinelor din organism.

cabinet diabet zaharat Buftea

Există trei forme principale de diabet zaharat:

 

  1. Diabet  zaharat tip 1 -este o boală a copiilor și adulților tineri care se caracterizează prin distrugerea completă a celulelor producătoare de insulină; tratamentul constă în injecții de insulină administrate subcutanat, de 4-5 ori pe zi sau cu pompa de insulină; medicamentele orale (pastilele) nu sunt eficiente.
  2. Diabet  zaharat tip 2 -este cea mai frecventă formă de diabet, atingând circa 90% din pacienții cu diabet zaharat; tratamentul constă în diete riguroase, scădere ponderală, exercițiu fizic și tratament medicamentos oral sau cu injecții de insulină; boala poate apărea la orice vârstă, dar cel mai frecvent apare la adulți supraponderali sau obezi, cu istoric familial de diabet zaharat.
  3. Diabet  gestațional -este o formă de diabet care apare în timpul sarcinii și care se tratează cu dietă strictă și/sau insulină; netratată, boala poate determina mai multe complicații legate de făt, cea mai frecventă fiind creșterea exagerată a fătului (peste 4 kilograme), urmată de complicații legate de naștere.

Determinarea glicemiei din sânge ar trebui făcută anual după împlinirea vârstei de 45 de ani sau în cazul apariției simptomelor de diabet zaharat dezechilibrat: sete exagerată, urinat des și mult, scădere în greutate, uscăciunea gurii.

Cabinetul de diabet zaharat din cadrul Spitalului de Obstetrică- Ginecologie Buftea funcționează de trei ani, având în evidență aproximativ 1000 de pacienți din județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova etc. Prezentarea la cabinet se face pe bază de programare prealabilă, cu bilet de trimitere de laa medicul de familie și card de sănătate. Dacă pacientul care se prezintă la cabinet este deja înscris la un alt medic diabetolog, pentru înscrierea la cabinetul din Buftea va fi nevoie de un bilet de transfer eliberat de medicul respectiv.

Serviciile oferite în cadrul cabinetului sunt reprezentate de consultații și eliberarea de rețete gratuite/compensate, precum și servicii de spitalizare de zi, care cuprind analize de sânge (inclusiv hemoglobină glicozilată), și după caz, electrocardiogramă,ecografie abdominală, tratament injectabil/perfuzabil.

Echipa Cabinetului de diabet zaharat din cadrul Spitalului de Obstetrică- Ginecologie Buftea (foto): Asistenta Antonela Isvanca și Dr. Ioana Florențiu (fostă Dima), medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli matabolice, la care se adaugă competența de ecografie generală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.