Si, vă plătește Tobiță amenzile? #rezist!

Au început să curgă amenzile de după protestul nedeclarat care a avut loc în cartierul Studio. Și evident, au apărut și pălăvrăgelile post eveniment. Dacă la început toți se dădeau cocoși, declarând care mai de care că pun ei leu cu leu și acoperă contravaloarea amenzilor, s-a trecut treptat la intenția de a le contesta și mai apoi la cea de a le contesta la grămadă. Ideea, asta din urmă, a venit tot la propunerea inițiatorului și organizatorului protestului nedeclarat, care, după afirmațiile Jandarmeriei Române, a stânjenit activitatea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Buftea. Sincer, din fotografiile de la fața locului așa reiese! #rezist!

Pare-se că lumea a înțeles ce era de înțeles: s-a lăsat manipulată de un derbedeu și un pierde-vară, un coate-goale care și-a făcut un scop în viață din a mânca rahat și a-l posta pe internet ca să arate lumii ce mare formator de opinie e el! Așa, se duce „la județ” și mai scoate doi lei pentru un suc,că dacă pierde și trenul ăsta cu politica, nu-i mai rămâne decât să emigreze în vreo țară scandinavă, unde poate trece la lupta împotriva defrișărilor ilegale de licheni de pe versanții neacoperiți de gheață. #rezist!

Mergeți fraților în continuare pe mâna lui, că e și „contabil” și „știe” și legislație, și dacă protestul a avut loc în data de 14 mai, notați ziua din calendar în care ați primit amenda prin poștă, deoarece se prea poate ca termenul de 15 zile aferent depunerii contestației să fi expirat deja! Adică, cu alte cuvinte, mergeți pe mâna lui Tobiță, că mai mult ca sigur că veți plăti amenzile alea! Și dacă nu le plătiți, amenzile ajung la Serviciul Taxe și Impozite Locale, acolo unde tot Tobiță a avut grijă să-l pozeze ostentativ pe unul dintre lucrători, care presta muncă voluntară de Ziua Internațională a Copilului, împărțind înghețată în piața Mihai Eminescu, din fața primăriei. Adică, a avut grijă „formatorul de opinie local” să agite apele și la biroul unde veți ajunge să vă plătiți amenzile, parcă pentru a fi sigur că veți scoate mia aia de lei din buzunar. Mie de lei pe cap de protestatar fraierit de Tobiță. #rezist!

Deja, cele două tute vocale (și locale) care-i asigură ariegarda șaormarului, au devenit mai tăcute în spațiul cibernetic, rezumându-se la a da veșnicul și zilnicul re-share la postările împotriva primarului. Le-or fi ajuns amenzile pentru protest? Le contestă tot Tobiță și pentru ele? Stați flexate surorilor, în maxim trei luni veți scrie mesaje împotriva șaormarului, la fel cum ați făcut împotriva tuturor celor care v-au întins vreodată o mână! Că doar nu credeați că vă pune pe lista de consilieri USR pentru anul 2020? Oricum, până atunci dispare USR-ul! #rezist!

În concluzie, așa cum am arătat deja, Tobiță a demonstrat încă o dată, că are suficiente resurse pentru a vă fraieri și a urina apoi cu boltă pe ceea ce credeți voi de fapt. În anul 2016 a făcut-o pe voturile voastre, acum v-a mințit că apa e proastă și cea mai scumpă din țară (în condițiile în care RAJA SA deservește 7 (șapte) județe din țara asta, practicând ACELAȘI TARIF în toate localitățile deservite, deci FIECARE localitate de acolo poate pretinde că are cel mai ridicat tarif la apă și canalizare). Voi ați ieșit în stradă, ați participat la un protest ilegal, Tobiță v-a mințit că nu se poate întâmpla nimic, dar atunci, de ce nu-l întreabă nimeni de ce nici el, dar nici cele două tute ce-i dau share la toate postările, au ajuns la protest cu aproape o oră după începerea lui? Nu cumva pentru că ȘTIAU  că se va lăsa cu amezi? Că dacă era legal și nimeni nu putea să facă nimic protestatarilor, veneau și ei trei de la început. Nu e ca și cum nu le-a permis serviciul, că-s șomeri toți trei, puteau lua oricând pauză de la tăiatul frunzelor la câini.

Asta ca să nu mai reaminitm faptul că în momentul în care protestezi la ora 18 în fața unei instituții care-și încheie programul la ora 16, e ca și cum ai aplica o frecție galenică la un picior de lemn. Jucați-o pe asta! V-a fraierit! Din nou!

Deci, plătește el amenzile?

#rezist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.