Știam că este bolnav. Nu știam exact cum se numește boala lui. Am căutat pe internet. Și am aflat. Nici nu era greu. Șaormarul suferă de paranoia.
Ultimul său articol, „De ce nu-l fac praf pe Pistol” a fost cel care mi-a atras atenția. Dacă până acum, în paranoia lui, șaormarul avea senzația ca este un fel de formator de opinie, clevetind la colț de stradă despre te miri ce, acum paranoia sa a evoluat. Se apropie de stadiul critic și nu peste mult timp va fi un caz clinic. Deja se crede în poziția din care poate schimba un primar, azi-mâine un președinte de Consiliu Județean, de ce nu un ministru sau doi?
Să facem puțină analiză pe text.
„Acum, pe ultima suta de metri popularitatea lui e la pamant si asta din cauza falsitatii si opacitatii de care da dovada. Sunt incurajat des de bufteni sa-l atac mai virulent pe Pistol si toti incearca sa ma convinga ca eu pot, cunosc situatia, are cine sa ma citeasca, prezint incredere, am curaj si tintesc bine.
As putea sa-mi aloc o ora pe zi sa-l fac praf prin articole documentate, investigatii, opinii reale si decente, dar de ce sa o fac? ”
Trecând peste observațiile pur personale izvorâte din paranoia care-l macină, căci șaormarul nu are cum să știe care este cota de popularitate a lui Gheorghe Pistol, nimeni nefăcând vreun sondaj de opinie pe un eșantion reprezentativ, neexistând niciun fel de studii pe acest subiect, deci nu poate decât să-și dea cu presupusul, trebuie să aruncăm o scurtă privire pe definiția de bază a bolii:
„Ce este paranoia?
Termenul deriva din limba greaca, traducerea aproximativa fiind „in afara logicii” (para = alături, noia = judecată).
Paranoia este o tulburare psihica, ce se caracterizeaza practic prin delir organizat de lunga durata, o alta denumire a bolii fiind de „nebunie sistematizata”. Delirul poate fi definit ca pierderea simtului realitatii, ce se traduce printr-un ansamblu de convingeri false si irationale, la care insa persoana adera ferm.
Afectiunea este la limita dintre boala psihica si comportamentul normal, fiind destul de greu de diferentiat de un anumit tip de „normalitate”.
In majoritatea cazurilor, comportamentul este aparent normal, pacientul este ancorat in realitate, si capabil sa se descurce in societate, sa isi realizeze scopurile propuse.” Recunoașteți similitudinile?
Mai departe, șaormarul dă cu paranoia în gard: „Desi l-am bombardat sistematic si i-am coborat serios cota de popularitate prin dezvaluirile si opiniile mele, de cate ori ne vedem, nu pare deranjat si nu pare a-mi purta pica. Sunt suficient de experimentat sa stiu cand cineva se uita urat la mine.”
Să vedem ce spune medicina de specialitate:
„Care sunt trasaturile de personalitate ale unui paranoic?
Desi judecata paranoicului pare logica, ea porneste de la premise sau interpetari false ale realitatii, pe care nu le verifica niciodata (fiind „sigur” ca are totdeauna dreptate -de fapt este total nesigur), de aceea concluzia sa finala nu poate fi decat falsa.
Paranoicul persevereaza in convingerile sale pe lungi perioade de timp, acestea fiind intarite de orice „argument” pe care il gaseste, si nu il verifica.
Personalitatea paranoica are urmatoarele caracteristici:
rigiditate comportamentala (are idei fixe)
egocentrism (el este centrul universului in care traieste); in discutii se remarca frecvent cuvantul „eu” – eu fac, eu am spus, eu am remarcat, v-am spus eu ca…
lipsa de empatie (nu-i intelege pe cei din jur)
impenetrabilitate la critica (orice critica este un atac la persoana sa)
este hiper-orgolioasa
este megaloman (se „da mare”)
se supraapreciaza (isi aroga calitati inexistente, sau isi supraevalueaza calitatile existente), crede ca poate sa prevada evolutia faptelor in domeniul lui de calificare sau in alte domenii (politic, social, sportiv, stiintific, etc)
are erori importante in judecarea faptelor celor din jur (pe care le subapreciaza) sau ale sale (pe care le supraapreciaza)
este neincrezator total in cei din jur (familie, mediu de munca, prieteni) pe care ii suspicioneaza ca l-ar minti sau insela; de aceea frecvent simte nevoia sa fie aprobat sau ca altcineva sa confirme spusele sale – in discutie frecvent se remarca expresia „nu-i asa ca…..”
Și ca să nu insist preamult pe această temă, nu are rost să-l mai citez, deoarece sunt convins că toți i-ați citit aberațiile, se ridică un set de întrebări:
Dat fiind faptul că omul suferă în mod cert de paranoia, cum se face că reușește să incite la discuții, fie ele și semidocte, o întreagă mulțime de băgători de seamă?
Nivelul intelectual din Buftea să fie atât de scăzut încât un șaormar, în paranoia lui, pooate induce unei mase de oameni o anumită ideee, o anumită stare? Asta înseamnă că situația în oraș este tristă, cei mai mulți nefind capabili să depășească stadiul de superficialitate?
Că omul e cu paranoia pe masă, amlămurit, că în paranoia lui crede că va ajunge consilier local și și-a pus în cap să candideze independent pentru acest post, nici asta nu mai este un secret, dar oare există măcar 100 de bufteni care ar votaa paranoia?
În încheiere, încă un calup informațional, care va face lumină 100% în acest caz clar de paranoia. Cvu alte cuvinte, ce nu este clar? Nu-l recunoașteți? E ăla cu șaormeria de lângă primărie (cu caractere îngroșate aveți câteva „indicii”):
„Temele delirante cele mai frecvent intalnite la paranoici sunt:
Delir de tip persecutat/persecutor (paranoicul putand evolua din postura de persecutat – imaginar- in cea de persecutor -real)
Delir de gelozie (crede ca partenerul il insala si isi gaseste „argumente” false pentru sustinerea delirului sau)
Delir erotoman / pasional ( crede ca o anumita persoana este clar indragostita de el)
Delir de interpretare (interpreteaza eronat faptele, in favoarea ideilor sale)
Delir de marire / grandoare:
se crede mare organizator, conducator, sef – unii sunt chiar in pozitii de conducere
se crede inventator
crede ca este reformator social politic sau religios
are convingerea ca poseda un mare talent in domeniul sau de activitate dar si in alte domenii
crede ca are relatii speciale cu persoane sus-puse, la randul sau fiind o persoana marcanta, geniala, descoperitor de solutii speciale in orice problema
Delirul de revendicare (crede ca i s-a luat ceva sau nu i s-a dat ce i se cuvenea de drept – o functie, un bun, un drept))
Delir somatic / ipohondru (crede ca are un defect fizic sau o boala remarcata de cei din jur, de obicei imaginare)
Delir nespecific – delir cu teme diferite in functie de context”
Comentarii recente