EDITORIAL: Bocitoarele-surori, moaștele – degetul și mucul

Astăzi am fost la ședința Consiliului Local Buftea. Deh, treburi de serviciu, ca să zic așa…

Urcând scările primăriei, am dat, precum dai peste un ghinion ce-ți iese în cale, peste cele două bocitoare-surori, alea care bat mătănii de credincioase ce sunt, între două suduieli de mamă, una de neam și trei despre tot ce te înconjoară. Le știți, sunt ingenuele alea două de se ceartă cu tot orașul pentru că a îndrăznit Edi să-și deschidă o afacere lângă casa lor, și au auzit ele de la Tobă că e cu videochat și al nabii de Edi, urâciosul, nu le-a dat și lor o coajă de ros, un os de supt, o acadea de lins, o ceva de apucat cu două mâini. Că doar dau bine la cameră, merg pe nișa Ogrish, Gore, Necrophilia etc. Făcea toată lumea un ban cinstit, zic!

Observând ele că le-am ajuns din urmă și că încerc să le depășesc, deoarece ambele au venit însoțite de moaștele din dotare, care fiind bicentenare, fiecare, urcau mai greu decât urcă Dealul Negru un Roman Diesel încărcat, așadar, observând coțohârlele că-s prin preajmă, au început să și-o ridice la fileu una-alteia, cu mantă, doar doar ma bag în jocul lor și le zic una de dulce. Eu, pas! Că-s ale naibii de multe scări și mă seacă să respir prin masca aia când urc scările pe Dealul Împărăției: mă lasă fără suflare. Nu că grupul de bocitoare-surori plus moaștele din dotare ar fi meritat irosirea vreunei ciocniri dintre doi neuroni, sub forma unei replici!

Se termină ședința, pleacă grupul evlavios-revoluționar așa cum a venit, pe sistemul  mimării inteligenței și a cunoașterii, adică „ferice de cei săraci cu duhul!”, și ne ducem fiecare în treaba lui. Afară, grupul flanca Primăria, așteptând vreun nesăbuit să le bage în seamă. Pas!

Ocolesc instituția, căci aveam mașina parcată pe lângă chioșcul de pâine și plec fericit către casă. Pe drum, mă apucă un avânt revoluționar și pornesc în căutarea ghiulului pierdut în nara stângă. În traducere liberă, mă scobeam temeinic în nas, după un muc agățat îndărătnic fix de baza superioară a sinusului. Trebuie să menționez că în această operațiune mă foloseam de degetul nr.3 de la mâna stângă. Mai mult, aveam căștile în urechi, deoarece inițiasem o convorbire telefonică și nu se cade să conduci cu telefonul în mână.

Ca un ghionion, ca pisica neagră, într-o zi de marți 13, îmi apare în cale una dintre surorile-bocitoare, aia mai mare, cred (cea din dreapta – foto). Nu știu care e mai mare și care nu, știu doar că-s ambele la fel de… hai să zicem că trăiesc sub un cer senin, unde nu se adună multe gânduri pentru că nu au de ce și mai ales nu au cum!  Ce să-i faci, nu-s frumoase, da-s bătrâne!

Și mă vede sărăcia naibii și începe să mă blesteme, să mă ocărească, să mă… nu că nu m-am dat jos să-i dau… satisfacție. Și mi se aprinde becul: bre, tuta gării credea că-i arăt ei degetul! Și ca să repar greșela, deschid geamul mașinii, fără să opresc, și îi arăt ei și mai apoi întregului grup, degetul  victorios! Doamnelor, jur, avea și mucul atârnat, ca un stindard al victoriei, prins sub unghie și fluturând glorios în vânt.

Acum nu știu ce au înțeles stimatele doamne. Nici ce au înțeles cei doi consorți, despre care am scris, spre rușinea mea, că-s moaște, dar scuze, așa arată! Pe lângă ei, cele două surori-bocitoare arată… vii. Că proaspete nu-s!  Deci, doamnelor, NU v-am arătat semnul de la  Multă UnIune Europeană cu degetul nr.3  de la mâna stângă. Nu mi-aș permite! Și nu că nu l-ați fi meritat! Doar vă arătam mucul! Pe care l-am și pierdut. Dacă îl găsiți, v-aș ruga să-l returnați pe adresa redacției. Dacă nu, să aveți grijă de el! Dacă se usucă, se poate face un decoct și iese din el un ceai fenomenal.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.