Când schizofrenia și demența se unesc (partea a 2-a plus un apendice)

Dacă ați crezut că Neluțu singur reprezintă ambele afecțiuni pomenite în titlu, v-ați înșelat. El este doar promotorul demenței pe plaiurile buftene. Doar că s-a întâlnit cu schizofrenicul de Tobiță și de aici a rezultat un marasm psihiatric în toată regula. Așadar, când schizofrenia și demența se unesc, partea a 2-a îl readuce în prim-plan pe unicul consilier local „independent” care are de câștigat de pe urma alianței cu Neluțu, aceasta (alianța) fiindu-i de fapt și confirmarea valorii politice, că despre cea socială ne-am lămuri deja de mult, este egală cu zero! Un om care (ca de altfel mulți din anturajul lui Neluțu), nu a realizat nimic în viața lui, nu a pus o cărămidă peste cealaltă ca să construiască ceva, a stat doar la adăpostul tastaturii și a emis „judecăți de valoare” având competențe egale cu 3,14 luat de două ori, la rând.

Scurt istoric

Tobiță a supt și în trecut de la Neluțu. Încă de pe vremea cenușie când Neluțu mima competența de pe fotoliul de primar al orașului Buftea, Tobiță își deschidea afacerea de succes care l-a și consacrat: shaormeria „Mănânci pe fugă” (vomiți garantat!), situată strategic în coasta primăriei și a ANAF-ului, ca să mai ademenească un client-doi.

În vremea când lui Neluțu i se cam strângea lațul în jurul gâtului, Tobiță începuse deja să dea ca vaca cu copita în căldarea de lapte, aruncând cu noroi în edilul semi prăbușit. Atunci, apropiați din anturajul „fostului”, pe lângă înghețarea chiriei, care începuse deja să crească peste tot, au venit și cu un ajutor nesperat: o parte din chirie a fost achitată de cineva din acest anturaj, care avea o grămadă de câștigat dacă Neluțu rămânea în funcție. Nu a fost îndeajuns, Neluțu pierzând alegerile, restul fiind deja istorie.

Tot la capitolul „suptul Neluțului”, Tobiță a speculat cu abilitate faptul că bazinul electoral al lui Neluțu era ca o barcă fără pânze, plutind în derivă și a reușit să redirecționeze, în două rânduri chiar, voturile care l-au făcut, în cele din urmă, consilier local.

Acum însă, beneficiarul de drept al acestor voturi, adică Neluțu cel de tristă amintire, a revenit în joc. Își vrea voturile înapoi. Și vrea cu orice chip să câștige cât mai multe, până în anul 2024, când speră el să redevină primar și să îngroape definitiv orașul. Așa că l-a atras și pe Tobiță lângă el, chiar dacă știe că nu-i aduce niciun vot, dar îl poate „ajuta” să piardă dacă îl are și pe el în coastă.

În plus, Tobiță l-a păcălit că el are trafic, audiență, urmăritori și like-uri, omițând însă să recunoască și că 80% dintre ele nu au nicio legătură cu Buftea. Adică, cum se spune pe românește, „s-a întâlnit hoțul cu prostul” – decideți voi care joacă rolul hoțului și care pe al prostului.

Așadar, Neluțu s-a ales cu un PiaR de zile mari, care îl ocolește cu scrierile sale furibunde despre urbea care i-a consacrat pe amândoi. Ambii însă stând pe aceeași pungă de voturi. Cu alte cuvinte, Neluțu își vinde o parte din voturi pentru a-și asigura liniștea din partea lui Tobiță. Iar Tobiță speră să mai câștige (tot pe spatele lui Neluțu) un mandat de consilier local sau cine știe, dacă cumva, printr-un accident nefericit, ajunge Neluțu primar, sunt zvonuri că i-a promis chiar postul de viceprimar. Lui și încă la vreo trei-patru, dar ăsta este stilul lui Neluțu!

Vă puteți imagina un oraș condus de Neluțu, avându-l alături pe Tobiță?! Un fel de patinoar deschis în iad, o virgină care-și câștigă existența prin prostituție sau doi guvizi trași prin mălai, primiți obligatoriu la doua halbe cu bere?! Alegeți singuri paradoxul care vă place mai mult. un singur lucru este însă cert: când schizofrenia și demența se unesc, cei din jur au de suferit.

Și un apendice încearcă să scoată capu’ la iveală

Despre „Scrotul la vedere” nu am mai scris deoarece în afara faptului că este oficina lui Neluțu, o bună perioadă de timp au avut interzis la scris, tocmai pentru că se urcase și Tobiță în barca pneumatică prezentată publicului drept vas de croazieră. Acum se pare că li s-a ridicat interdicția, oarecum imediat după ce unul dintre cei care dau cu scrisul pe acolo, a fost și s-a jurat la Primărie că nu el, că „să moară mama, e curat și dezinteresat”, alături fiindu-i nașul și celălalt naș, care-l nășise pe primul etc. A fost cumva pe principiul „hai că l-am aburit, m-am jurat pe Biblie, acum pot să ud și canapeaua, nimeni nu se supără”.

Tot acolo dă cu presupusul și un fost consilier local, o persoană atât de inutilă încât nu și-a justificat niciodată nici măcar aerul pe care l-a respirat. Și deja am scris prea multe despre inutilul ăsta, care și-a perindat flatulațiile pe la vreo trei-patru partide, până acum!

Lor li se alătură semi analfabetul ăla cu aere de Don Juan și Onasis la un loc, un nesimțit care nu are nicio urmă de minimă decență, dar îl încurcă cratimele, topica și alinierea în pagină, că despre semantică nu-i pomenim, că s-ar putea să creadă că e ori o boală, ori vreo înjurătură sofisticată.

Una peste alta, sunt o echipă pe cvinste, completând cu succes tabloul denumit epic: Când schizofrenia și demența se unesc. Lemne și pietre după ei!

Tristul de presă al lui Neluțu

Peste ei tronează Tobiță, transformat în redactor-șef,  sub oblăduirea lui Neluțu, care are deja senzația că stăpânește ceea ce și-a dorit dintotdeauna: (și) un trist (scuze, era să scriu trust) de presă. Să-i spună careva nevolnicului că ceea ce crede el că e mașină de raliu, e doar un Logan obosit, cu motor 1.4 MPi și conversie pe GPL făcută la un garaj din spatele blocului „la băieți”, „pe ieftineală”, de tip „La Vericu”.  Nu vii cu așa ceva la start, lângă un Subaru! (fie el și Forester).