Liceul Barbu A. Știrbey, între realitate și butaforie

Manifestație grotească cu ocazia sărbătoririi Înălțării Domnului, respectiv Ziua Eroilor. Nici nu există un alt termen de a descrie situația: grotească. Comedie bufă!
În pofida faptului că pe directorul Liceului Barbu Știrbey din Buftea, doamna Silvia Marinescu, toată lumea a considerat-o mereu ca fiind o persoană cu extrem de mult bun simț, bună creștere, cultură, manifestația de ieri tinde să-i facă pe mulți să-și schimbe părerea.
Adică de Ziua Eroilor, de Sărbătoare Înălțării Domnului, vii tu, și cu bună-știință deturnezi un eveniment, ignorând pe deplin scopul prezenței tale și a celorlalți acolo, în cadru festiv…

Liceul Barbu A Știrbey
Ce s-a întâmplat, pe scurt:
Depunerea de coroane de la monumentul din oraș se desfășura ca de obicei. La microfon erau anunțați cei care depuneau coroana, doi militari veneau cu respective coroană, urmați de reprezentanții instituției respective, sau după caz a partidului/organizației.
Când a fost strigat Liceul Barbu Știrbey, cei doi militari au ieșit cu coroana, au făcut pașii de rigoare, apoi, fără să observe că nu sunt urmați de nimeni, au înaintat către Cruce.
Au mers, purtând coroana, într-o parte a monumentului, unde era loc liber, și abia când au ajuns la locul de depunere, din mulțime s-au desprins câțiva elevi și un grup de cadre didactice care au luat altă cale. Semn că nu veniseră de la bun început ca să depună o coroană. Un gest de foarte prost gust!
Elevii țineau în mână o pancartă pe care scria „Liceul teoretic Barbu A. Știrbey 1924 – ?”, Profesorii purtau banderole albe, semnul grevei japoneze. Înălțarea Domnului? Ziua Eroilor? Fix…
Am făcut două-trei poze și m-am întors scârbit. Am opinia mea și nu coincide cu a lor. Faptul că ei au o opinie, nu mă obligă s-o însușesc. Am fost prezent pentru că era un eveniment local de importanță, pentru că erau prezente oficialitățile locale și județene, nu pentru că ție, professor la un liceu sau și mai interesant, elev care azi-mâine termini, ți se pare că ți se va lua ceva ce de fapt nu ai și nici nu ți s-ar cuveni să ai. Și apoi, momentul acela când „manifestanții” au blocat evenimentul… MAXIM! MAXIM de grotesc! Stați bre dascălilor, noi am venit aici pentru altceva!

În atare condiții, dacă ei au ceva de spus, la fel, orice om normal ar avea sau poate avea câteva considerații de făcut:
1. Liceul Barbu A Știrbey NU A FOST CONSTRUIT DE PRINCIPELE ȘTIRBEY! Cei care se dau mari iubitori ai locului, mari cunoscători ai istoriei locale, mari promotori, mari formatori de opinie, ar trebui să știe și să nu se mai facă de râs propagând fel de fel de inepții. Citat preluat de pe saitul de clevetiri locale: „Construcția localului de azi a inceput in anul 1929, cu fonduri de la stat și, pentru cei care nu cunosc orașul, a fost amplasată la distanță de circa 50 de metri de Gara Veche din Buftea (aflată la capătul pasarelei actuale). Terenul, cu o suprafață de 15 000 metri pătrați, a fost dat de prințul Știrbey. […] Documentele menționează că in anul 1929 Prefectura Județului Ilfov a acordat suma de 2 milioane de lei pentru inceperea lucrărilor. In același an (1929) s-au mai acordat 2 milioane de lei, iar in bugetul Prefecturii pe anul 1939 s-a mai prevăzut o sumă de incă 2 milioane tot pentru același scop.” El a donat terenul și a înaintat cererea la guvern.
2. Tribunalul Ilfov contează enorm! Cei avizați știu, ceilalți ori nu știu, ori nu sunt interesați, dar realitatea este că Tribunalul Ilfov, cel pe care trei primari s-au dat peste cap să-l aducă în Buftea și mai apoi să-l țină aici și nu la Nuci, Voluntari sau aiurea în București, este o instituție a cărei activitate este vitală pentru oraș. Nu pentru că X sau Y au sau ar putea avea prodcese aici. Nu! Vitale sunt taxele care rezultă de aici, bani care vin la bugetul local și care înseamnă mai mult decât se adună anual de la populație. Ca orice instituție care se știe curtată, Tribunalul Ilfov este ca o fată mare pețită de zeci de flăcăi. Toți vor această sursă de venituri, toți vor să fie puși pe hartă. Căci să recunoaștem, Buftea este pe harta Ilfovului și datorită acestui Tribunal. Fata mare, cea pețită de toți, nu vrea să construiască o clădire. Nici nu are de ce. Fata mare ȘTIE că are cel puțin 10 oferte pe masă. Așa că, voi, cetățenii de bine ai urbei, faceți ce știți mai bine: goniți Tribunalul Ilfov, lăsați-l pe Pandele să-l ia la Voluntari, că abia așteaptă! Gurile de prin târg spun că deja le-a pregătit magistraților două blocuri.
3. Liceul Barbu A. Știrbey este muribund. Nu e frumos, dar este adevărat. Dacă în ceasul al doisprezecelea, nu îi venea doamnei Marinescu ideea de a înființa cele două clase cu profil pedagogic, Știrbeyul era deja închis din lipsă de elevi. Nimeni nu mai face școală de ospătari/bucătari etc. Azi îți ajunge o tunică de „chef” cumpărată de la Metro sau după caz, o fustă mini și un zâmbet larg pentru a fi chelneriță. Întrebarea este: de ce i-a venit doamnei Marinescu ideea abia acum, în prag de miezul nopții? Unde e managerul? Ce management poți preda într-un liceu care nu se adaptează cererii de pe piață? În plus, pentru maxim 300 de elevi și probabil cel puțin 30 de profesori, nu-i așa că e logic ca Primăria Buftea să suporte costurile de întreținere a ditamai măgăoaiei construite în 1924? Să dai bani, aproape degeaba, să mai bagi bani în reparații și întreținere, în loc să încasezi bani, cu aproape zero investiție?!
4. Clădirea liceului Babru A. Știrbey nu putea fi înstrăinată de Primăria Buftea sau Consiliul Local. Din nou, citește cine vrea, înțelege cine poate! Clădirea respectivă, deși se află legal în administrarea Primăriei Buftea, la fel ca toate școlile și liceele din România, nu este proprietatea primăriei. Nu primăria a construit liceul, nu primăria este proprietarul. Liceul este proprietatea Ministerului Învățământului, discuția din Consiliul Local Buftea a fost la rubrica „Diverse” și propunerea primarului a fost o simplă propunere. Chiar dacă să zicem că plenul CL vota să se mute Tribunalul aici, nu era decât un vot de luare la cunoștință, consultativ, nu decizional. De aici, până la furtuna din paharul cu apă rece de pe rețelele de socializare, plus mascarada de la Ziua Eroilor… e cale lungă.
5. Liceul este istoria orașului etc. OK, nu zice nimeni că nu e așa. Deși așa cum îl știm, orașului nu i-a păsat până acum de liceu. Mai mult, clădirea fiind relativ recent construită, nu este inclusă pe lista clădirilor din patrimoniul de stat. Deci, cu alte cuvinte, dacă mâine cuiva din MApN îi bubuie cascheta că aici se poate amplasa o bază militară NATO, ghiciți cam în cât timp se mută toți cu cățel, purcel, cață, becață, directoare și bănci de școală? Și ce frumos ar arăta liceul cu antene parabolice pe acoperiș… Și mitraliere.
6. Care este miza? Miza autorităților locale este evident aceea de a păstra TribunaluL Ilfov în Buftea. Cu toată antipatia pe care o avem față de magistrați și/sau justiție, am demonstrat că este bine ca Tribunalul să rămână aici. De cealaltă parte, miza cadrelor didactice de la liceu este evidentă: trăiesc cu spaima zilei de mâine, spaimă deșartă, deoarece nimeni nu a zis că îi va da afară din învățmânt. Bine, probabil că doamna Marinescu nu va mai fi director de liceu, ceea ce nu este neapărat o chestie tare rea, am demonstrat deja mai sus că abilitățile manageriale ale domniei sale sunt depășite, la fel cum modul în care pune problema este de domeniul ridicolului. De cealaltă parte însă, acolo unde mocnește dorința de a accede prin orice mijloace, acolo unde părerologii de profesie, formatorii de opinie, liderii din opoziție (nu vă umflă râsul când citiți ce denumiri pompoase am dat unor neica-nimeni?), au tot intereseul ca să fie vâlvătaie în oraș. De aceea aprind spiritele, de aceea alimentează, manipulează, denaturează prin orice mijloace și orice crâmpei de adevăr. Ei vor ca la final de mandat să demonstreze că nu s-a făcut nimic, căci dacă ai mereu scandal și cârcoteală în oraș, evident că nu-ți mai arde să gospodărești urbea. Greșit! Se vede cu ochiul liber că de cinci ani nu le-a ieșit treaba scormonitorilor în rahat. Dar, acum s-a ridicat miza. Acum aproape că ar putea pune o piedică și eventual, Tribunalul Ilfov să ia calea Voluntariului. Apoi, la final de mandat, ar veni triumfători și ar arăta cu degetul către primarul în exercițiu: „ai pierdut Tribunalul!” Uitând să menționeze că tot ei sunt de fapt cauza pierderii, nu primarul.
7. Nimeni nu oferă soluții, toți arată cu degetul! Toți au păreri. E meserie de bază în Buftea, Probabil că „părerologia” se predă la Liceul Barbu A. Știrbey. Soluții? Nu e treaba lor. Ei au păreri. Soluția pe care o oferim noi este următoarea: Se mută Tribunalul în locația Liceului Barbu A. Știrbey. Cea mai bună idee din acest an! Liceul Știrbey se mută (toți cei 50 de elevi + profesori) în Școala Nr.4, care oricum nu e nici aia plină de studioși. Cei din Nr.4 se pot muta la Nr.3 care oricum duce lipsă de elevi. Se contopoesc cele două școli. Școala Nr. 4 oferă aproape aceleași condiții ca Știrbeyul, minus mărimea spațiului. Loc de parcare, săli de clasă etc. Deci cei de la liceu pot fi fericiți. Pot scoate în continuare ospătari pe bandă rulantă. S-a văzut cât de utili sunt ei pentru oraș. Unii ajung primari! Odată cu plecarea Tribunalului la marginea orașului, se elimină și balamucul zilnic de pe Strada Știbey. Dar rămân în oraș taxele și fondurile provenite din activitatea Tribunalului Ilfov. Mai mult, cei care au treabă la Tribunal, pot ajunge aici cu trenul, gara fiind „peste drum”.
8. Vrei să protestezi? Protestează! Dar nu mă obliga să asist la protestul tău, care poate nu mă interesează. Adună-ți toate forțele, vino și obține autorizațiile necesare și fă-o așa cum trebuie! Există o legislație în acest sens. Ce facem aici? E sat fără câini? Pretindem reguli pe care nu le respectăm nici măcar noi, petenții? Exemplul l-a dat tipul ăla care de fapt este bolnav la cap și nu te poți supăra pe el. Nici să-l iei în serios nu poți. Ăla care a avut șaormeria lângă Primărie. A protestat el, de unul singur, la fiecare ediție a Duatlonului/Triatlonului. Și atunci, dar mai ales acum, autoritățile au stat impasibile. Ăla a făcut-o de două ori, anunțat. Pentru că nu-l bagă nimeni în seamă. A fost un caz singular, acum nu. Teoretic, asemenea acțiuni pot fi considerate ca instigatoare, ele sunt o deturnare a evenimentelor în care s-au infiltrat. Teoretic, și aici există legislație. În cazul șaormarului, organizatorul era primul care trebuia să se sesizeze și să-i interzică accesul care instigă la orice altceva în afara evenimentului la care s-a înscris/participat. Mai ales că bolnavul protesta împotriva principalului sponsor și co-organizator al evenimentului. Domnu Rogoveanu, se aude? Te plângi că nu-s suficienți bani de la Consiliul Local și pe cealaltă parte permiți fieșcui să scuipe pe imaginea celui care-ți face evenimentul posibil? În locul Consiliului Local sistam tranșa a doua de bani, dacă mai era ceva de virat. Să-ți dea ăla de protestează. De cealaltă parte, la depunerea de coroane trebuiau să se sesizeze polițiștii și mai apoi jandarmii. Nu poți să monopolizezi un eveniment oficial, solemn și în plus, religios, cu pretențiile tale de văduvă nemăritată a nu știu câta oară. Bine, nici acum nu ar fi târziu ca Poliția, Jandarmeria sau cine se ocupă de așa ceva, să puncteze manifestația cu niscai amenzi pentru tulburarea liniștii sau ordinii publice. Poate unii chiar au fost deranjați. Materialele foto le stau la dispoziție, trebuie doar să dorească să ia măsuri!

3 răspunsuri

  1. Domnul Gioarsa m-a dezamagit privitor la problema liceului.
    Cat despre problema in sine stii ce m-a enervat? Felul cum a pus problema domnul tau primar…
    Sunt destule spatii in Buftea ce se preteaza: fostul cinematograf care acum dracu mai stie ce soarta si ce proprietar are, fabrica de vata, fabrica de conserve etc. Spatii cu duiumul. Eu unul sincer nu as vrea ca liceul sa isi schimbe functionalitatea si sa devina tribunal.

    Sper ca doamna Marinescu sa lase scaunul obtinut politic altuia mai bun decat dansa. Cu banii adunati, cu cei castigati de sotul sau la Rapps unde a obtinut tot post numit politic, cred ca ar avea o viata fara probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.