Pseudo protest, pseudo inițiator, pseudo politică…

Inițial nu am vrut sa bag în seamă așa-zisul protest de la RAJA. Pentru că lucrurile au valoarea pe care le-o dai. Dacă nu bagi în seamă ceva, nu există de fapt! Însă apoi am considerat că toți au dreptul la o opinie și sunt îndreptățiți la a o exprima public sau nu. Nu doar „ei”!

 

Pseudo protest, pe puncte, ca să înțeleagă și șomerii și coafezele la domiciliu
  • Dacă se dorea un protest cu o finalitate oarecare, nu se alegea ora 18 ca punct de plecare. La ora aia, la RAJA nu sunt decât portarii și paznicii. Deci, din start nu s-a vrut a fi ceva care să rezolve ceva.
  • O să se spună că s-a ales ora 18 pentru ca oamenii să se adune în număr suficient. Din nou propagandă de doi lei. Cei care au participat sunt și așa în afara câmpului muncii, în proporție de cel puțin 80%. Pensionari, șomeri, infractori de drept comun, șuți, coafeze care prestează la domiciliu șamd. – ăștia puteau veni și la ora 12 și la ora 24.
  • La așa-zisul protest, au participat de fapt contestatarii actualului primar. Aici și-au trimis „săgețile” atât fostele forțe politice din urbe, cât și cei care au oareșce ambiții politice pentru anul 2020. Ce legătură a avut așa-zisul protest cu RAJA, apa potabilă, canalizarea? Cam niciunul.
  • Pentru a întări cele de mai sus, verificați ce s-a scandat la așa-zisul protest: „Să schimbăm primarul!”. Păi să-l schimbăm! Pe ăla care adus RAJA în oraș, că pare-se că unora le e dor de TASM!
  • Au fost 4-500 de participanți. Da, dacă îi numără un chelner sau în cel mai rău caz, unul care crede că șaorma are aceeași compoziție cu un registru contabil. În realitate au fost în jur de 150, hai 200, per total. (i-am numărat de pe filmarea „organizatorului”)
  • Cei care au participat habar nu aveau ce caută acolo. Mai multe persoane au fost întrebate care e scopul trecerii lor pe acolo și au răspuns: am venit pentru că ne-a chemat Tobă – 80%; ca să scadă facturile, că nu avem cu ce să le plătim, maică! – 15%; nu știu, m-au chemat niște prieteni (unii din Crevedia!), mergem apoi la o bere- restul de 5%.
  • Așa-zisul protest a fost inițial pregătit ca o plimbare în parcul RAJA și apoi s-a ajuns la blocarea unei străzi și a accesului în incinta RAJA. Cei care au trecut pe acolo și nu au participat au fost agresați verbal, iar participanții la trafic au fost obligați să aleagă rute ocolitoare. Nu se impun totuși niște măsuri? Buftea nu e sat fără câini!

Pseudo inițiator, nicio surpriză!
  • Inițial a fost tare și mare la adăpostul tastaturii. A refuzat cu înverșunare să ceară aprobare pentru protest, de teamă că – și aici urmează surpriza- ar fi putut să o obțină! Da, lui Tobă i-a fost teamă că primarul din Buftea i-ar da aprobarea organizării unui protest și el nu este obișnuit să facă lucurile așa cum trebuie, legal și la vedere.
  • Când cineva i-a șoptit că așa-zisul protest ar putea să se lase cu urmări legale, a făcut curat pe contul său de Facebook, pe haznaua de site și a dat-o în bărci întrebând retoric „cine v-a organizat protestul?” Păi ori suntem haiduci, ori nu mai suntem?! Pe unul ca ăsta ar alege vreodată Buftea să-l urmeze?! Doamne-Ajută!
  • Așa-zisul protest a fost de fapt un exercițiu pentru pseudoinițiator. Obișnuit să instige fraierii să se revolte, în timp ce el dă lecții de viață din spatele monitorului, așa-zisul protest a reprezentat o cerere pentru votul de încredere acordat de populație, deoarece cei câțiva susținători ai săi nu-l susțin de fapt pe el, pe unicul și irepetabilul Tobă, ci formează efectul bulgărelui de zăpadă în lupta lor împotriva primarului, a autorităților în general, a stării de ordine și normalitate în special. Votul lor va merge în anul 2020 în altă parte. Și Tobă știe!
  • De ce i-ar trebui un vot de încredere? Pentru că ambițiile sale mari, de om mic, au aripile frânte după ce a urinat practic pe voturile a 600 de bufteni. Vede și el ce fel de „susținere” are și știe că la alegerile din 2020 vor participa alte forțe în campanie, nu doar cele din 2016. Și o parte din voturile obținute artificial și irosite natural de el, nu se vor mai întoarce. Așa că e nevoie de carne de tun proaspătătă. Nicio grijă, OTV-ul nu moare! Că de acolo își trage Tobă susținerea. De la consumatorii de OTV, actualmente RTV.
  • La 40 de ani, trăiește din banii de la părinți și cei aduși de nevastă, pe care o puteți vedea venind de la muncă zilnic, că ajunge biata femeie acasă pe la 17:30. A avut vreo două locuri de muncă, pe care le-a părăsit cu „cântec”. Apoi a încercat să se dezvolte în domeniul privat, ajungând, în culmea succesului, ajutor de contabil la firma mamei sale. Aici liniază foile de maculator, căci să fim serioși, contabilitatea nu-i șaorma! Și foile fără linii sunt.. albe! A intrat în politică după ce a irosit voturile a 600 de bufteni, dând astfel posibilitatea principalului său dușman (pe care doar mintea lui bolnavă îl vede așa, reciprocitate neexistând), să-și asigure majoritatea absolută în Consiliul Local, fără a depune niciun efort în vederea vreunei alianțe. Cu alte cuvinte, voturile irosite de el, de PMP și de celălalt revoluționar de buzunar, zis și Costeluș, ar fi creat două locuri de consilieri, dar nu, au zis ei că fac politică! Și au făcut! De râs!
Protestul inițiat de Tobă,varianta needitată de el!
Protestul inițiat de Tobă,varianta needitată de el!
Pseudo politică
  • A fost citat ca sursă sigură și de încredere un oarecare Zainea, deputat de Ilfov din partea jenei de partid denumit USR. Jenant și dânsul, precum partidul cu zero inițiative, a „descoperit” că RAJA nu are autorizație de mediu și a făcut tam-tam pe tema asta. S-a umplut de rahat, atât el cât și discipolul său buftean, deoarece așa cum am arătat, RAJA nu numai că are o autorizație de mediu valabilă 10 ani, emisă în anul 2012, ci a și revizuit-o în anul 2017, cu cinci ani mai devreme decât era necesar. Ceva scuze publice, ceva cuvinte reparatorii? Ceva asumare a greșelii? NU! Au mers și la ProTV cu mizeria asta și ăia, jurnaliști făcuți la apelul bocancilor, au preluat știrea pe nemestecate sau așa cum indică unele surse, „contra unei sume modice, virată în direcția care trebuie, orice material care nu deranjează prea tare, poate ajunge pe sticlă”.
  • USR Ilfov care e cam totuna cu USR Buftea, însumând vreo 10 membri activi pe județ, are tot interesul ca lucrurile să nu se așeze pe un făgaș normal. Altfel nu și-ar mai putea justifica existența și nici nu ar putea avea interpelări negative la adresa a practic cam tot ce mai mișcă în țara asta. Așa că așteptați-vă la acțiuni de acest fel în următorii ani, pentru că atunci când nu ai un țel propriu, este suficient să stai pe margine și să arăți cu degetul, ca să dai senzația că-ți pasă, că ai conta în ochii cuiva, că ai activitate. Dă-i cu petiția, dă-i cu plângerea, dă-i nenicule, că așa e când ești șomer, ai timp și mintea ți-e odihnită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.