SÂMBĂTA ACEASTA AVEM FOTBAL AMERICAN!

Sâmbătă, 6 mai 2017, de la ora 16, are loc pe Stadionul Orăşenesc „Constantin Bălălău” din Buftea, al doilea meci de fotbal american din cadrul Campionatului Naţional de Fotbal American 2017.

fotbal american

Meciul este unul foarte atractiv, anunţându-se de pe acum spectaculos şi cu o încărcătură deosebită, adversarele fiind cele două echipe bucureştene, Bucharest Warriors şi Bucharest Rebels.

Cu atât mai interesant este faptul că cele două echipe sunt actuala ocupantă a locului I – Bucharest Warriors – şi Campioana ultimelor trei ediţii de campionat – Bucharest Rebels.

Ambele echipe au disputat până în prezent două etape de campionat, „Războinicii” învingând Timişoara 89ers cu 24:0, în meciul anterior din Buftea şi săptămâna trecută, în deplasare, pe Mureş Monsters, cu 13:6. „Rebelii”, în schimb, au început mai greu, pierzând primul meci la limită, pe o fondul lipsei de concentrare din final, în deplasare, în faţa echipei Cluj Crusaders, cu scorul de 18:19, după un meci în care au dominat permanent şi au confirmat valoarea şi experienţa care i-au menţinut în postura de campioni timp de 3 ani. În al doilea meci, „Rebelii” şi-au respectat blazonul, învingând acasă, la Dobroieşti, pe adversarii „Războinicilor” din prima etapă, Timişoara 89ers, cu scorul de 34:24.

fotbal american Warriors

O victorie a echipei gazdă, Bucharest Warriors, ar garanta matematic minim locul II în sezonul regulat şi disputarea unei semifinale la Buftea, „Războinicii” urmând să se deplaseze la Cluj în ultima etapă doar pentru stabilirea clasamentului final în sezonul regulat. Sistemul competiţional este simplu în Campionatul Naţional de Fotbal American, cele cinci echipe disputând meciuri fiecare cu fiecare în cadrul sezonului regulat, ocupantele primelor două locuri urmând să organizeze semifinalele pe propriile stadioane. Ocupanta locului I dispută semifinala cu locul IV, iar ocupanta locului II cu locul III, astfel încât nu este exclus ca adversarele de sâmbătă să se întâlnească în semifinală, fie la Buftea, fie la Dobroiești.

Se anunţă un meci extrem de disputat şi un spectacol pe măsură, iar intrarea va fi liberă, motive suficiente pentru a nu lipsi de la acest eveniment.

*Preluare din Adevărul ilfovean – aprilie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.