Mi-am făcut casă în Buftea. Am cumpărat terenul, am cumpărat proiectul, am plătit o firmă de construcții etc. Acum sunt proprietar. Am casă. Nu datorez nimănui nimic. Casa, la fel și terenul aferent sunt, deci, proprietate privată. A mea. A familiei mele.
Mieluș se juca aici când era mic. Mieluș a lui Beleagă. El și alți copii, băteau mingea, se jucau cu… ce aveau prin țărână, aici, pe terenul unde aveam eu să îmi construiesc casa. Acum 20 de ani. Nu acum. Nu i-am dat eu afară de pe terenul meu. Nici nu era al meu când Mieluș se juca aici.
Dar Mieluș e supărat. Mieluș nu mai poate să vină aici să se joace. Nici el, care a crescut, dar nici copiii lui. De ce? Pentru că acum este proprietate privată. Am dat bani ca să cumpăr terenul. L-am îngrădit, tot pe banii mei. Puteam foarte bine să și cumpăr proprietatea. Cu tot cu casă și gard. Tot a mea era. Tot proprietate privată.
Mieluș nu mai are voie aici. Doar dacă-l invit eu. Dar mie nu îmi place de Mieluș. Nu am niciun interes să-l invit la mine pe proprietate să se joace. Nici pe el, nici pe copiii lui. E proprietate privată. Fac ce vreau aici.
Bobiță e și el supărat. E prieten cu Mieluș. Nici el nu poate să vină când vrea mușchiul lui, să se joace pe o proprietate privată. Deși a fost de două ori. În alte vremuri. Acum nu mai are acces, pentru că nu îl invit eu. Nici nevastă-mea.
Bobiță strigă în gura mare că e anormal. Are gura plină de șaorma. Dar strigă! Nu are de ce. Dar strigă!
Că dacă acum 110 ani era câmp, nu este normal ca eu să am astăzi casa aici. Și că deși e proprietate privată, nu contează chiar așa, ar trebui să fie lăsat oricine să intre. Să se joace. Să facă focul. Să-și facă nevoile după copaci. Să lase și hârtia folosită acolo, că doar n-o fi s-o ia acasă! Să vină cu fel de fel de potăi, care și ele să-și lase excrementele la mine pe proprietate. Să-și scrijelească fiecare, pe arborii din curtea mea, ce vrea. Numele, „Ion & Maria = LOVE”, „M**e Steaua!”, „Forez puțuri” etc. Și ce dacă e proprietate privată? E a mea, dar e și a lor. Dacă trebuie, dau și câte cinci lei, numai să îi lase cineva să intre, să vadă.
Ar trebui ca primarul, care mă cunoaște, să fie mandatat să ia legătura cu mine. Să-l las pe Mieluș să vină cu copii aici, eventual gratis. Chiar dacă e proprietate privată. E în Buftea! Să vină și Bobiță. Eventual să vândă și șaorma, aici la mine în curte. Și ce dacă e la mine acasă? Și ce dacă e proprietate privată? E în Buftea. Buftea e a lor. E a tuturor! Buftenii au drepturi! Proprietate privată? Fix…
Vine ziua mea de naștere. Dau party. Vecinii se oripilează. Cică ei nu pot dormi din cauza mea. Și pentru aceasta, ei solicită ca Mieluș, Bobiță și cine o mai fi vrând, să poată să intre pe proprietatea mea privată și să se destindă. Că eu fac gălăgie. Că la ora 12 am aruncat două artificii în sus și s-a speriat motanul vecinului de peste gard. Acum are traume. Nu mai bea lapte decât de la Milka, direct. Cu cacao. Și el stă tot pe o proprietate privată. Dar la el accesul este permis numai când are chef. Și sunt invitați numai cei aleși de el. E o altfel de proprietate privată. A mea e a tuturor. Vecinii nu se oripilează în lungile luni de post, când eu nu dau niciun party. De ce nu sună la 112 să reclame că e prea liniște?
*Citește cine vrea, înțelege cine poate!
Comentarii recente