
Tobiță, schela și concurența din creierii lui
Într-un material menit să smulgă lacrimile inocenților care l-ar putea citi și totdată crede pe Tobă, acesta îl acuză pe primarul din Buftea de concurență neloială. Cică vrea să îi
Într-un material menit să smulgă lacrimile inocenților care l-ar putea citi și totdată crede pe Tobă, acesta îl acuză pe primarul din Buftea de concurență neloială. Cică vrea să îi
Într-o „emisiune” realizată de GăoziTV, moderator GăoziTV (la fel de încurcat de limba română precum o plevușcă în plasa pescarului), apare și o demoazelă (pardon, cadână, pentru că are nume
Dacă ați crezut că Neluțu singur reprezintă ambele afecțiuni pomenite în titlu, v-ați înșelat. El este doar promotorul demenței pe plaiurile buftene. Doar că s-a întâlnit cu schizofrenicul de Tobiță
Previzibilul s-a întâmplat, Ion Stoica, acest Don Nelu de Buftea a revenit pe prima scenă a orașului unde a cunoscut odinioară mărirea. Și decăderea. Și așa cum spune titlul, episodul
După vreo 12-14 ani de când împroașcă cu noroi tot ce îi iese în cale, consilierului independent Bogdan Tobă i-a ieșit ceea ce și-a dorit: să apară pe un post
Au început să curgă amenzile de după protestul nedeclarat care a avut loc în cartierul Studio. Și evident, au apărut și pălăvrăgelile post eveniment. Dacă la început toți se dădeau
Rubrica „De pe Facebook adunate” revine. Azi ne delectează o blondă tare frumoasă. Și cam atât! Din păcate. Din ciclul „ești proastă de dai în gropi”, o blondă din Buftea,
Caricatura asta salvata de pe Facebook tinde sa devina din ce in ce mai actuala in actualul context socio-politic global. Noi sa fim sanatosi!
Asta cu carcotasii merge al dracului de bine la Buftea. Poza asta face cat 1000 de cuvinte si da, vine tot de pe Facebook!
© 2024 - bufteni.ro