Legea anti fumat vs. localurile din Buftea

Deoarece a rămas mai puțin de o săptămână până la intrarea în vigoare a controversatei legi anti fumat, am efectuat o mică anchetă jurnalistică prin urbe, pentru a afla cum se pregătesc patronii de localuri pentru a preîntâmpina efectele legii asupra afacerii pe care o au.

fumatul-interzisL

Conform unui studiu efectuat anterior, tot de la acești patroni am aflat că proporția clienților fumători este de 50-60% din total. Un total și-așa măcinat și subțiat de criză, de lipsuri financiare, de prejudecăți și alte angoase.

Tot conform aceluiați studiu, am aflat că fumătorii sunt clienți mai buni decât nefumătorii, notele de plată ale acestora fiind de cele mai multe ori cu mult mai consistente. E și normal să fie așa, căci te duci la bodegă să petreci, nu la biserică să te închini! Bei, fumezi, mai iei un rând și tot așa, până târziu în noapte.

Cu toate acestea, legiutorul – nevăzător și nepăsător de fel, a intrat cu bocancii în afacerile tuturor, de parcă ar căuta noi mijloace de a-i aduce pe patroni în imposibilitatea achitării taxelor și impozitelor ce le revin.

La aceasta se adaugă și malițiozitatea nefumătorilor, care abia așteaptă data de 15 martie, zi în care au ei senzația că vor primi un bonus pentru că-s nefumători. Privirile acelea satisfăcute nu se datorează faptului că vor respira un aer mai curat, ci pentru că semenii lor fumători nu vor mai avea voie să-și manifeste viciul. Chiar dacă vorbim de o cafenea, care prin definiție este un loc unde fumul de țigară este complementar mirosului de boabe prăjite și măcinate.

Să trecem în revistă   principalele localuri buftene.

Localul care dă ora exactă în Buftea, Taverna Studioului, nu prea are cum să facă mari pregătiri în vederea păstrării fumătorilor în rândul clientelei. Totuși, șefa de aici a declarat că va amenaja un spațiu exterior dedicat vicioșilor. Terasa iese din calcul deoarece, așa cum a decis legiuitorul, prin Legea nr. 15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care se introduc noi restrictii in ceea ce priveste fumatul: i) se modifica definitia spatiului public inchis in sensul in care prin „spatiu public inchis se intelege orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

(iii) se interzice in mod expres fumatul in toate spatiile publice inchise, spatiile inchise de la locul de munca, mijloacele de transport in comun, locurile de joaca pentru copiii, exceptie facand celulele pentru detinuti din penitenciarele de maxima siguranta; – Sursa RazvanBB

Cafeneaua #Selfie, locul preferat de bârfă matinală, unde își dau întâlnire toți băieții mari care au pus-o de o afacere cât să le iasa două perechi de blugi și carburantul pentru mașina de fițe, se va transforma din cafenea în ceva cofetărie sau gelaterie. Pentru că din data de 15 martie, pas la fumat! Și aici, responsabilul afacerii a declarat că va amenaja un spațiu exterior pentru fumători, deși vara bate la ușă și localul este dotat cu o terasă generoasă. Evident că șmecherii nefumători vor fi primii care vor acapara terasa, dar ce mai contează?! Totul e să fii vizibil.

La bărboși este un local care are și totodată nu are de ce să-și facă probleme. Terasa imensă pe care o are localul ar fi un loc suficient pentru ambele categorii de clienți. Rămâne de văzut ce interpretare se poate da acoperișului terasei, care din câte se vede din exterior se încadrează la: „prin spatiu public inchis se intelege orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti”. Nemaivorbind de pereții exteriori care sunt aproape doi.

Pizzeria Uno și-a demolat terasa. Dacă ești clientul lor și îți place pizza Uno, dar ai vrea să și fumezi o țigară până se coace plăcinta, sfatul nostru este să apelezi la serviciul de catering. Dai telefon, comanzi, și până ajunge comanda, bagi două-trei țigări, așa de răzbunare!

La Calul bălan…și șaua-i verde! Apariția prevederilor legale privind fumatul vine ca o mănușă pentru proprietari. Dacă numărul clienților nu abundă, până acum, faptul că stabilimentul este prevăzut cu o mare zonă deschisă, în aer liber, ar putea să atragă și un mare număr de clienți fumători. Ar putea…

În consecință, dacă vreți să fumați sau mai bine zis, dacă vreți să dețineți un local unde să se poată fuma în voie, fără ca legea să va pedepsească, sunt vreo două variante imediat la îndemână: ori vă transformați localul în club privat, cu intrare pe bază de legitimație semnată, cu acordul clientului de a fuma/sta într-un spațiu alături de fumători, ori vă deschideți pușcărie – și aici, cu celule bine delimitate.

interzicereafumatului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.