Există o tânără doamnă din Buftea, care și-a descoperit o pasiune ce pare a fi pe placul multor contemporani. Asta deoarece mâncatul este pentru unii o artă, o plăcere, ceva dincolo de necesitate. Zi de zi ne umflăm cu fel de fel de „E”-uri, „MDM„-uri, îndulcitori, coloranți, elemente de creștere, de coacere, de umflare etc. Însă doamna Elena, căci de ea este vorba, a ales să facă totul natural, cu mirodenii atent selectate, folosind numai componente curate și neapărat naturale. Fără chimicale. De la rețete „ca la mama acasă”, la cele din „lada de zestre a bunicii”, de la pâinea care poate părea banală, la cozonaci pufoși în care amestecul de ciocolată, nuci și alte chestii extraordinare aproape că dă pe afară. O afacere home-made, care tare bine ar fi dacă ar crește la fel cum îi cresc și cozonacii.
Am comandat de la doamna Elena Trandafir doi cozonaci și o pască. Personal nu-s mare fan pască, dar cum nevasta mea ține la niște tradiții, în pofida ateismului și miserupismului meu, iată, pe masa de paște am avut și pască.
Am ajuns la locuința doamnei Elena la vreo două ore înainte ca primul popă să dea lumina la biserica din Buftea. Oricare ar fi fost acela/aceea. Doamna Elena cocea de zor. Cei doi cozonaci, împreună cu pasca, abia ieșiseră din cuptor și marea mea problemă ea fost să ajung acasă cu compoziția de brânză intactă. Căci toate fiind fierbinți, brânza tindea să „scape” din aluatul care o încorseta. Curbe multe, drum suficient, compoziția de brânză dulce, stafide, lămâie, vanilie și ce o mai fi fost pe acolo, toate cu o mână pe volan, cu alta păzind pasca de pe scaunul din dreapta al mașinii…
Acasă am fost curios pe ce am dat banii. Deh, deformație profesională, cu antrenament îndelungat, care mi-a format convingerea că niciodată nu primești produsul pe care ai dat banii. Surpriză! Cozonacii aveau cam 1,5-1,6 kg fiecare. Pasca sărea și ea binișor de un kilogram. Inutil să mai spun că porimul cozonac, împreună cu pasca nu au rezistat până la ora 12. Nu numai că totul a meritat fiecare bănuț, dar pe onoarea mea, de la niciun magazin nu puteam cumpăra așa ceva.
I-aș fi numit „cozonaci ca la mama acasă”, dar mama mea nu face cozonaci. În fine, ea săraca încearcă, dar îi ies niște chestii pe care le pot denumi cu generozitate ca fiind „cel mai apropiat corespondent al noțiunii de cozonac”. Mai bine zic pas!
Revenind la Elena Trandafir, recomand cu toată fermitatea, încrederea, tăria, cu tot sufletul meu de gurmand, ceea ce iese din mâna ei. O puteți găsi și pe o pagină de Facebook, Lacra cu făină. Acolo ne mai arată ce i-a copt mintea dibace și cuptorul fermecat. Eu zic să dați o raită. Merită. Și femeia chiar se pricepe. Asta dacă nu aveți (deja) probleme cu silueta.
FOTO: Lacra cu făină
Comentarii recente