Reguli de bază privind comportamentul în societate

O tot mai îngrijorător de mare mulțime de oameni se plânge că-i sunt încălcate „drepturile”, că democrația lasă de dorit și că normalitatea lor este alta decât a celor care se identifică de fapt cu societatea în sine. Comportamentul în societate are o singură regulă de aur, care îi permite să se încadreze udneva între confortul personal și cel al celorlalți. Restul sunt reguli de argint, bronz și alte neferoase.

1605944

  1. Democrația înseamnă să faci ce te taie capul, în limitele legii, însă – Regulă de aur- să nu-i deranjezi pe cei din jurul tău. Astfel, vei fi perceput de societate ca un tip civilizat.
  2. Dacă mergi într-o sală de concert, lasă-ți copiii mici acasă. Astfel nu îi vei deranja pe cei din jur cu plânsetele copilului, care la rândul său este deranjat de spectacolul pe care –în cărucior fiind- oricum nu are cum să-l înțeleagă. Ai un copil, ai doi, să fii sănătos/sănătoasă. Nu ești nici primul, nici ultimul, și da, surpriză, copilul tău este la fel de frumos, normal sau excepțional ca restul copiilor. Și nu, noi cei din jur nu cădem pe spate pentru că tu te-ai reprodus prin pui vii. Ghici ce, asta face toată planeta! Este regula care asigură perpetuarea în societate. Nu ai cu cine să-l lași? Nasol, stai acasă!
  3. Dacă mergi la teatru, închide-ți naibii telefonul mobil. Suntem în secolul 21, tot țăranul are cel puțin un telefon, deci nimeni nu face echer în aer de uimire când în mijlocul piesei de teatru tu răspunzi ca un țapinar (ă) și dai aerul din plămâni ca să se audă până în curte: „Sunt la teatru, nu pot să vorbesc acum. Ah da, e pe la mijloc, nu mai durează mult, te sun după”!
  4. Dacă ești la meci și nu ai semințe de floarea soarelui, fii sigur că ți-ai pus în paporniță măcar din alea de dovleac! Nu poți fi mai puțin cocalar decât vecinul de peluză! Și când injuri de mamă un jucător sau pe arbitri, sună altfel când din gură îți țâșnesc și căteva bucăți de sămânță, amestecate cu salivă.
  5. Dacă ai treabă undeva, la o bancă, instituție, sala de spectacol, ai grijă să ajungi cu cel puțin 20 de minute înainte de începerea spectacolului. Ar fi păcat să ți-o ia altul înainte și să parcheze fix în buza intrării. Fii rebel, fă la fel și la supermarket! Clienții te pot ocoli cu tot cu cărucioare. Și în plus, societate înseamnă și faptul că tu ai o firmă, un butic de cartier, o dugheană, ceva. Meriți respect!
  6. Dacă mergi undeva în public, unde se adună multă lume, ai grijă ca înainte de eveniment să bagi repede o șaorma cu de toate sau cel puțin cinci mici bine condimentați, peste care să arunci musai o bere rece. Nimic nu se compară cu mireasma unei râgâieli, plină de usturoi stătut prin mațe, slobozită în aerul închis al unei încăperi aglomerate! Merge și cu ceapă!
  7. Dacă ești pieton, ignoră regula aia învățată în școala primară: ne oprim la marginea trecerii de pietoni, ne asigurăm în ambele părți și apoi, dacă nu este niciun vehicul în apropiere, traversăm, fără să fugim. NU! Greșit! Aruncă-te pe trecerea de pietoni. Eventual, în fugă! Tu ai drepturi, iar șoferii au frâne! Să oprească! Și dacă nu frânează, îi bagi la pușcărie. Nu contează că tu te vei bucura din ceruri de vederea inculpatului  după gratii. Ai băgat nesimțitul la închisoare! Numai așa poți nenoroci două familii deodată! Sari pe trecere, cu toată încrederea! Opțional, într-unul dintre buzunare ar trebui să ai o iconiță cu Arsenie Boca, are efect și asupra reflexelor șoferilor!
  8. nesimtire

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *