Dacă și cu parcă aveau brățară

Se nasc următoarele dileme existențiale, paradigme sau pur și simplu frământări interioare, aflate sub semnul lui dacă:

dacă

Dacă mă acuza dușmanul meu de moarte, cel din cauza căruia nu-mi iese consistența la maioneză, de ceva ce m-ar pune într-o lumină negativă față de viitorii mei votanți, cam cât m-aș fi dat peste cap să arăt comunității că ăla se înșeală? Dacă mi-ar păsa de votanți, de comunitate, de cetățeni…

Dacă nu îmi păsa de el, de acuzator, pe motiv de „credibilitate zero”, mai pomeneam de incident?

Dacă îmi pasă și știu că am dreptate într-o speță, să zicem, în care aș fi acuzat de dobândire și vânzare de invitații gratuite la un festival, nu aș aduce ca dovadă, tot să zicem, de dragul jocului, print-screenul prin care dovedesc că am cumpărat bilete? Dacă aș fi cumpărat bilete, evident…

Dacă aș fi mers acolo cu bilet, oare nu aș fi păstrat brățara oferită de organizator? Dar dacă are altă culoare? Că alea pentru invitați nu au aceeași culoare cu a muritorilor de rând…

Căci dacă aș fi cumpărat bilet la festival, cu siguranță nu aveam cum să-l revând. Că nu erau locuri limitate. Doar prețul a limitat prezența. Dar dacă am primit invitații… 200 de lei bucata, fac cam cât profitul unei shaormerii într-o zi bună. Și alea au cam apus…

Atât de mulți de dacă… Parcă tot mai mulți!

Și apoi să vii să îți oferi ajutorul online pentru a sprijini poliția, nu e maxim?

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *