Comunitate locală? Turmă!

Nu am vrut să intervin în această problemă tristă care s-a abătut asupra comunității noastre. Pentru că este trist atunci cân un membru al ei pățește ceva. Nu m-am bucurat nici atunci când Neluțu s-a dus la „studii” la Găești, nu mă bucur nici acum când Bobby e arestat preventiv pentru 30 de zile. Poate că nu am fost tot timpul pe aceeași lungime de undă. Poate că avem păreri și idei diferite. Poate ne desparte cultura, starea socială etc. Însă ne unește faptul că facem parte din aceeași comunitate. Și faptul că suntem bărbați.

Ciudat însă, membri ai aceleiași comunități, chiar unii care au senzația că a fi buftean te înscrie cumva într-un cerc elitist, rânjesc fasolea cu satisfacția săracului care știe că nu mai e singurul sărac de pe scara blocului. Aceiași „elitiști” care acum ceva vreme îndemnau societatea locală să întemeieze o comunitate strânsă, își dau acum cu stângul în drept, dovedind (a câta oară) nimicnicia care-i caracterizează, ușor ascunsă sub poleiala brumei de pseudocultură acumulată pe băncile vreunui liceu de la gară sau pe aproape.

O comunitate este ca o haită. Când unui membru îi este greu, haita se unește, îl sprijină, îl scot din încurcătură. Aici, în „comunitatea” locală bufteană, scopul „haitei” e să se bucure de ologirea caprei vecinului. Și  tot aici, se mai naște câte un pui beteag, refuzat de la livrarea pe pământ, care trăiește cu frustrarea neîmplinitului care veșnic caută nod în papură. Sunt câțiva mâhniți, cei mai mulți mai murdari decât murdăria însăși, alții prea proști ca să se fi murdărit vreodată cu folos, care-și freacă cu satisfacție palmele obișnuite cu frecatul, pe motiv că unul, care ajunsese mai sus decât ar fi putut ei avea dreptul să viseze, a dat de belea. Voi ăștia, de rânjiți a proasta, voi ar trebui să vă feriți de mânia divină. Dacă o exista! Dacă nu, ar trebui să vă gândiți că nu aduce anul ce aduce ziua, și că așa cum nu v-ați făcut loc în societate, decât târându-vă, așa vă veți duce zilele și de aici încolo. Cu scurtele intermitențe când vă veți înfige ca râma-n piatră! Și atunci o să veniți să cerșiți compasiunea unei societăți care v-a renegat cu mult timp în urmă.

Problema lui Bujor Rudeanu pare la fel de cusută cu ață albă precum altele care s-au perindat prin fața ochilor și urechilor băștinașe. Însă părerologii de meserie, alături de cei cu calificarea de „ajutor de băgător de seamă” au altă părere. Evident, au și o amplă expertiză în spate. De la cum să falimentezi un fast-food aflat în centrul orașului, la cum să fii un anonim de succes pe internet. De ce nu cred (părere personală) că Bobby este vinovat  sau cel puțin cred că nu e chiar atât de vinovat, precum o spune rechizitoriul DNA (despre care toată lumea știe că a ajuns o unealtă politică și că ultima lor grijă este să fie corecți și echidistanți):

  • dacă firma pe care Bobby o conduce ar fi efectuat lucrări fictive, doar cu scopul de a înșela statul prin deconturi false, niciun om normal nu ar fi avut 10 angajați, în special angajați care fac muncă de teren. Ajungea un medic și o asistentă. Nici măcar șofer nu le trebuia.
  • Firma respectivă, nu ar fi avut cinci sau șase mașini în parc. Era suficientă una singură.
  • Angajările la P.U.Ș.A. Medical Care se făceau pe baza mărimii bustului, nu a pregătirii medicale a cadrelor. Dacă e să faci acte false, măcar să te bucuri de secretară. Doar că la firma aceea, toată lumea are pregătirea medicală de care vorbeam.
  • Dacă Bobby și Pușa erau în opoziție, ambii erau acum martiri, iar fiul lor era un fel de Isus local. Altfel, merită să moară în mizerie, doar pentru că ei s-au luptat tot timpul să-și depășească condiția, în timp ce alții sunt impotenți atât fizic cât și spiritual.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *