Au început pregătirile pentru Chitila Film Fest

În perioada 14 – 16 august 2015 va avea loc cea de-a V-a ediție a Chitila Film Fest (CFF), festivalului de film în aer liber organizat pe malul lacului Chitila, oraș Chitila, județul Ilfov.

media_140776165282916000

“Chitila Film Fest va fi organizat anul acesta sub egida Asociației Culturale Sprint Art și va fi dedicat memoriei marelui actor Eusebiu Ștefănescu, prezent la prima ediție a festivalului și care a decedat în luna martie a acestui an.

Prezența masivă a publicului la edițiile precedente – peste 20 000 de persoane în doar 3 zile de festival și ecourile pozitive din presă au confirmt locul bine fixat al festivalului în peisajul festivalurilor de film autohtone, cât și identitatea sa aparte, bine conturată, prin complexitatea secțiunilor incluse în programul evenimentului, dar și prin organizare.

În cei 5 ani de existenţă, CFF a devenit un brand recunoscut pentru calitatea programelor prezentate, organizarea excelentă și, mai ales, atmosfera unică: apusul pe malul lacului Chitila; publicul aşezat in zona celor trei stejari seculari, simbol al rezistenţei din timpul celui de-al doilea război mondial, marcaţi în trecut pe hărţile militare ca ajutor pentru aterizarea avioanelor; invitații de excepție, targurile de produse tradiționale, ecologice și hand-made ș.a. .

 CFF 1

“Acest festival este rodul muncii noastre de peste 4 ani, iar bucuria vine atunci când vezi publicul care se înghesuie pe bancuțe sau paturi pentru a viziona filmele prezentate în cadrul festivalului. Locația splendidă de pe malul lacului Chitila ne-a determinat să organizam acest festival. Chitila Film Fest este un bun prilej de a aduna iubitorii de film si de natura in acelasi loc pe o perioada de 3 zile!”

                    Marius China – presedinte Asociația Culturala Sprint Art, organizator

 

Programul festivalului cuprinde două secțiuni competiționale, precum și programe necompetitive. Pentru participarea filmelor în cadrul festivalului, nu se vor percepe taxe de înscriere, iar premiile vor fi acordate în urma hotărârii unui juriu abilitat format din personalități de marcă ale domeniului cinematografic. Vizionarea tuturor proiecțiilor intrate în competiție este liberă, dând astfelș posibilitatea tuturor iubitorilor de film să se conecteze la ultimele noutăți în domeniu. Pe toata durata evenimentului, iubitorii de filme in aer liber vor putea admira standurile expozitionale cu produse hand-made, produse ecologice si produse traditionale romanesti.

 

Partenerii acestei ediții vor fi atat entitatile publice din judetul Ilfov, cat si entitati private din Bucuresti si Ilfov care au considerat oportuna implicarea lor in promovarea conceptului de “film în aer liber”.

CFF 3

 

“Anul acesta, le pregătim chitilenilor o lună întreagă dedicată culturii. Luna august va fi marcată de “Zilele Orașului Chitila”, “Chitila Film Fest”, lansări de carte, o tabără de pictură, precum și alte manifestări artistice. Cu siguranta, Chitila Film Fest este evenimentul principal si va atrage nu doar cetatenii orasului Chitila, ci si locuitorii oraselor si localitatilor vecine. Ma bucur enorm ca Orasul Chitila este acestui eveniment!“

       Emilian Oprea, primarul orasului Chitila

“Dezvoltarea orașului Chitila este un proces continuu, care depinde intr-o foarte mare masura și de planul cultural. Voi fi mereu deschis catre investitiile culturale de masa, bine forganizate, care aduc un plus comunitatii noastre. Ma bucura faptul ca festivalul încurajează curentele cinematografice nou apărute, dând credit noii generaţii de cineaşti români. CFF este un festival al viziunilor proaspete şi pline de imaginaţie, reunite într- un eveniment cultural de ţinută!”

           Costel Andrei, viceprimarul orasului Chitila

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.